Une sorte de bouteille à la mer que ce message-ci.
Simplement pour rappeler que ce blog se veut aussi interactif, et que les retours de lecture sont toujours précieux.
Alors juste pour savoir : si vous avez lu le dernier numéro de la revue, qu'en avez-vous pensé. Y a-t-il des textes qui vont ont marqués ? D'autres qui vous ont déplu ? N'hésitez pas à nous en parler ici et à nous faire part de vos remarques. S'il y a bien un lieu pour communiquer avec l'équipe rédactionnelle c'est ce modeste blog.
À vous y trouver tous, chers lecteurs ?
mercredi 29 juillet 2009
vendredi 17 juillet 2009
A Pian d'Avretu le 23 juillet à Porto Vecchio
Paul Desanti et Marco Biancarelli présenteront la revue le 23 juillet à Porto Vecchio (19;30 h) à l'occasion de la journée du livre de la librairie Le Verbe du Soleil, en ville.
Un apéritif permettra aux lecteurs et aux auteurs de se retrouver autour de ce lancement officiel du Numéro 30.
mercredi 15 juillet 2009
Où trouver A Pian d'Avretu numaru 30 ?
A Pian d'Avretu en kiosque :
Afa : magazin presse
Ajaccio : librairie La Marge
Ajaccio : carrefour market
Aleria : centre Leclerc
Bastia : librairie Papi
Bonifacio : Spar
Bonifacio : U fanale
Calvi : Super U
Cargese : magazin presse
Corte : magazin presse
Ile Rousse : magazin presse
Ile Rousse : librairie l'Alba
Macinaghju : spar
Mezzavia : magazin presse
Ota : spar
Ponte Leccia : Super U
Porticcio : carrefour market
Porto Vecchio : librairie Magazenu di Scrittura (Ougier)
Porto Vecchio : librairie Grand Sud (Ceccaldi)
Porto Vecchio : librairie Le Verbe du Soleil
Propriano : carrefour market
Sagone : coccinelle
Sagone : carrefour market
St Florent : magazin presse
Commander ou s'abonner (15 euros) : Chez M. Didier Rey, Rue Daniel Agostini, 20 137 Porto Vecchio
(en cours de distribution)
Afa : magazin presse
Ajaccio : librairie La Marge
Ajaccio : carrefour market
Aleria : centre Leclerc
Bastia : librairie Papi
Bonifacio : Spar
Bonifacio : U fanale
Calvi : Super U
Cargese : magazin presse
Corte : magazin presse
Ile Rousse : magazin presse
Ile Rousse : librairie l'Alba
Macinaghju : spar
Mezzavia : magazin presse
Ota : spar
Ponte Leccia : Super U
Porticcio : carrefour market
Porto Vecchio : librairie Magazenu di Scrittura (Ougier)
Porto Vecchio : librairie Grand Sud (Ceccaldi)
Porto Vecchio : librairie Le Verbe du Soleil
Propriano : carrefour market
Sagone : coccinelle
Sagone : carrefour market
St Florent : magazin presse
Commander ou s'abonner (15 euros) : Chez M. Didier Rey, Rue Daniel Agostini, 20 137 Porto Vecchio
(en cours de distribution)
mercredi 1 juillet 2009
Numaru 30 (ghjunghju 2009)
In quissu numaru trà altri articuli : un cap'articulu di Paulu Desanti, un' intervista di Jean-Baptiste Predali (cù un testu ineditu annant'à a prisenza di Bob Dylan in Corsica in 1975...), è i cuntribuzioni schjariati è tosti d'Annick Le Marrec, Hervé Largeaud, Paul Sereni, Marceddu Jureczek, Didier Rey, M.M. Bonifaci è Marcu Biancarelli. Corsu è francesu sò dinò prisenti à parità in quissu numaru di ripresa.
mardi 5 mai 2009
Numaru 29 (dicembri 2007)
U numaru 29 facia una piazza larga à Santu Casta, scrittori di prima impurtanza pà a literatura corsa, è chì miritaia ch'una rivista literaria mittissi infini in avanti un travaddu di qualità alta.L'altra intervista era quidda di u pittori Mario Sepulcre.
In 'ssu numaru dinò : i cuntribuzioni di Marie-Hélène Ferrari, Marc-Olivier Ferrari, Stefanu Cesari, Annick Le Marrec è Pascal Génot.
Hervé Largeaud facia anch'iddu un' affaccata rimarcata cù un' analisi di filmi americani com'è "Fight club", "Land of the dead" o "Usual suspects". È Paulu Desanti è Marcu Biancarelli prulungaiani in a rivista un cuntrastu infiaratu annant'à u tema : "Littérature corse o literatura corsa ?"
Dopu à 'ssu numaru, a rivista ùn poti sorta mentri l'annata 2008. U tempu di truvà i sustegni nicissarii pà un altru ghjiru.
- Strattu : Caparticulu (Paulu Desanti)
- In u mentri ch'e pruvavu ad accuncià un caparticulu pà issa rivista - ci parlavu di cultura, di u spechju chì A Pian d'Avretu era pronta à danni, da l'apartura ch'edda era capaci à mantena o invintà - in issu mentri, diciu, hè ghjunta issa nutizia : Patrizia Gattaceca era stata mandata in Parighji. Presa in manu da a DNAT. Ed inculpata u lindumani, benchè libara, sottu à a cundanna d'avè allughjatu à Yvan Colonna.
- Patrizia hà ricunnisciutu i fatti.
- Ùn pensu chì, di mandà in un avviò militaru una donna, saputa pacifica, fussi l'indiziu di una dimucrazia in saluta.
- Ùn pensu chè a ghjustizia è a pulizia in Francia fussini indipindenti.
- Via, s'e dubitessi di l'intrecciu trà Cultura è Pulitica (è l'abbongu, ùn eru po cusì cunvintu, quand'e principiavu à scrivaccià issu caparticulu d'innanzi) - hè vinutu à bon postu à ricurdammila u Puteri.
- Ùn so' di quiddi chì sustenani l'assassini capaci à tumbà un omu da una badda in capu, di notti è pà daretu. Ùn so' di quiddi chì ùn s'avvargognani à veda ch'edda ferma una veduva di più... Ma, finu ad ora - a m'ani imparata cusì - nucenti hè quiddu chì ùn hè statu cundannatu, o chì i provi contru ad eddu ùn fussini stati pruduti.
- Ghjunta in Aiacciu, a spiigazioni data da Patrizia fù quista quì : à Colonna, l'hà prutetu parchì a so cuscenza a di dicia di falla, l'hà prutetu parchì l'insegna cusì a leghji di l'uspitalità corsa, l'hà prutetu parchì era parsuasa di a so nucenza.
- Issa risposta, saria stata a meia.
- Mi pari ch'edda saria stata quidda di tutti.
Numaru 28 (sittembri 2007)
Di prisintazioni più mudesta cù un furmatu ridottu, ma quantunca cù 64 pagini è una qualità di carta è, ancu assà... di cuntinutu, u numaru impussibuli, u 28, vidisti infini u ghjornu di sittembri 2007.Senza da veru una squatra di ridazzioni, ma cù oramai Paulu Desanti com'è dirittori, u novu ghjurnali prupunia una intervista di Jérôme Ferrari, chì vinia di publicà "Dans le secret", è i cuntribuzioni di Annick Le Marrec, Marc-Olivier Ferrari, Pierre Bertoncini, Andria Fazi è Ghjacumu Fusina.
Marcu Biancarelli ci prupunia dinò un testu à cavaddu trà cuntestu puliticu è criazioni : "Vae Victis".
A virsura nova di A Pian d'Avretu si vulia menu larga, è u sguardu vultaia à u literariu.
Cù i mezi di l'associu pà fà viva u ghjurnali, era difficiuli di pinsà à fà più di dui numari à l'annu, è sì l'ambizioni di qualità firmaia, quidda di fà viva simpliciamenti unu spaziu di risitenza pà i lettari corsi, è una certa manera di cuncipiscia a libartà d'opinioni, piddaia a subrana.
- Strattu : Mal de pierres (Marc-Olivier Ferrari)
L’écrivain sarde Milena Agus a publié au mois de janvier son deuxième roman, Mal de pierres, aux éditions Liana Levi. L’auteur nous raconte l’histoire d’une femme originaire d’un village de la Sardaigne méridionale tourmentée par ses sentiments, ses fantasmes sexuels et une maladie qui l’empêche, semble-t-il, d’avoir des enfants. La narratrice est la petite fille de l’héroïne et c’est elle qui distille tout au long de l’histoire les éléments qui nous amènent à deviner la dimension psychologique du personnage. Car c’est un personnage absolument hors-norme dans cette Sardaigne repliée sur ses valeurs et qui ne supporte pas l’excentricité des siens. Une terre où le regard des autres suffit à dicter la conduite de chacun. Un pays qui dans ces années de guerre ne conçoit que la norme. Ainsi la grand-mère, jeune trentenaire aux désirs inassouvis est-elle considérée comme una macca, une folle, par sa famille. Elle cherche l’amour et considère que c’est la quête de celui-ci qui sera sa raison de vivre. Alors, quand arrive dans son village un citadin veuf détruit par la guerre, c’est sans envie qu’elle l’épouse après avoir cédé aux injonctions maternelles. Elle entreprend donc une double vie. Celle, réelle, qu’elle partage avec un homme aimant et attentionné qui lui donnera un fils, et celle, fantasmée, qu’elle consigne avec délectation sur un petit carnet secret. À l’intérieur de celui-ci, elle rédige de manière frénétique ses désirs sexuels qu’elle aime décrire sans pudeur ni retenue. Et parfois ces deux vies se croisent, se confondent et s’affrontent sous les yeux d’un époux peut-être faussement naïf qui poursuit de manière suave une vie qu’il souhaite simple et dénuée de complications sentimentales. Mais le tournant du livre se déroule pendant cette cure qu’elle fait en 1950 pour guérir son mal de pierres, ses calculs rénaux. Elle y rencontre un homme, un infirme de guerre qui la séduit malgré lui en l’éveillant à la musique et aux belles-lettres. Elle, l’insulaire qui n’a jamais quitté sa terre, découvre le continent. Mais également l’amour, le désir et une sexualité libératrice avec ce Génois qu’elle n’oubliera plus.
À son retour, comme si de rien n’était, elle continue sa vie d’épouse modèle et dans l’intimité se travestit en putain pour satisfaire son mari. Lui, compte combien cela lui en aurait coûté en maison close, elle, s’évade et laisse ses deux vies se confondre. Milena Agus ne nous donnera la clef de tout que bien plus tard, à la fin, avec finesse et simplicité. Mais son récit donne beaucoup avant en terme de force et d’intensité pour nous livrer une histoire très sarde et très universelle. Dans un style humble, sans pédantisme aucun, l’auteur nous parle de son île et de ses habitants, de ces gens « qui portent des noms avec des u partout » et qui partent se réfugier dans l’anonymat des grandes villes continentales italiennes où ils peuvent mieux dissimuler leur misère. Ce livre est une quête de l’amour, de l’épanouissement des sens mais aussi du rêve qui, s’il n’est très souvent qu’un refuge pour nombre d’individus peut aussi apparaître comme une intrusion salvatrice qui donne plus de corps à sa propre vie. C’est le cas de cette grand-mère comme de sa sœur qui s’est inventée une aisance financière à Milan. Les personnages vivent à travers des songes dans un roman qui se dévore aussi vite que le destin d’une femme dans l’immensité des sentiments humains.
Numaru 27 (dicembri 2005)
Stranu numaru 27. Cumpiia dui anni intensi è sintia a fini d'un' avvintura. T'avia ancu calchì aspettu d'un ultimu numaru, è ci voli à dì i difficultà pà cuntinivà erani evidenti. A squatra di ridazzioni ùn era più mubilizata è mutivata com'è à u principiu di a ripresa, è l'aiuti finanzieri pà assicurà una seguita ùn erani più quiddi.L'ultimu articulu di Bernard Biancarelli pà i so Cronachi di Literatura dicia 'ssa stancaghjina è l'incirtitudini di i lindumani, è ancu a falsa intervista d'unu scrittori isulanu da Yves Goulm annunciaia u biotu à vena. A rivista era pà mora.
Ci funi puri dui belli intervisti dinò in 'ssu numaru, di Nicolas Kurtovich è Filippu Guerrini, è ancu testi di signaturi novi com'è quiddi di Andria Fazi, Ghjuvanni Ambroggi o Jean-Baptiste Lucchini.
U testu di chjuditura era firmatu da u ghjovanu Ugo Casabianca-Milleliri, è à prupositu di a prughjizzioni di u filmu Lampedusa in Portivechju, pudia mintuvà 'ssa intarvinzioni d'Hassan, chì s'era salvu d'una travirsata clandistina di u mari : "Je n'avais qu'une image en tête, celle d'un poisson qui me mange".
A rivista, idda, senza più risorzi umani è materiali, affundaia pà guasgi dui anni.
- Strattu : Chroniques de littératures (Bernard Biancarelli)
- Blues #27
Quand nous avons décidé de mettre en route ce numéro de notre Pian d'Avretu, la lassitude avait gagné une partie de l'équipe. Nous avons alors pensé, puisque ce devait sans doute être le dernier, que nous demanderions à tous ceux qui désiraient participer d'écrire leur texte définitif. Celui qui, en quelque sorte, bouclerait le cycle entamé voici deux ans. Chacun devant réfléchir à tirer son dernier coup de feu en l'air, lancer son dernier coup de sabre dans l'eau.
Impliqué depuis le premier numéro dans une chronique, inventée de toutes pièces, consacrée à la littérature insulaire, je renâclais à tisser quelques lignes sur un ouvrage quelconque, tirées de lectures enfiévrées à quelques jours de la bien nommée dead line. Je regimbais aussi devant l'idée d'un fastidieux bilan. Je bloquais bien sûr devant deux façons de faire le deuil, la dénégation (faire comme si de rien n'était) et l'enterrement de première classe (avec pompes et lustre funèbres). L’automne arrivant avec ses sanglots longs, les forces diminuant devant la charge, le reste d'énergie avait toutes les chances de se terminer en cri de rage lancé au Ciel (dont on sait depuis longtemps qu'il ne possède aucun appareil auditif adéquat). Le sentiment d'isolement gagnait. Isolement, de la racine insula, île.
Comment ne pas voir qu'ici, en ces moments, se joue sous nos yeux un acte bien connu, un ressac déjà entendu qui nous roule dans sa vague et nous noie si l'on n'y prend garde ? Comment ne pas voir que la liberté dans un espace clos tel que le nôtre - et même ailleurs - se gagne chaque jour ? Elle n'est pas donnée et se retire chaque fois que nous la croyons établie. Le sens du combat est toujours de palper ses limites, parce que c'est aux marges qu'elle déploie ses ailes. Alors quoi ? On remise les drapeaux ? On range les discours et on s'assoit pour compter les maillons de nos chaînes ? Avons-nous oublié que c'est dans la démesure qu'il nous faut résider pour se sentir vivre sur cette terre entourée d'une eau qui ne verra aucun bateau sillonner pour venir nous chercher. Et d'ailleurs, où vont-ils ceux qui partent, vers quels ailleurs et pourquoi emportent-ils tant de bagages senteurs, saveurs, images, désirs, souffrances, leurs enfances ?
Que le souffle vienne à manquer et nous voilà baleine échouée. Pitoyables.
Doit-on forcément oublier que ce « nous» que nous brandissons n'est celui de personne d'autre et que c'est ici et maintenant qu'il prend racine et sens, par l'entrelacement des « je » ?
Alors, écrire un dernier texte, oui, d'accord. Mais alors écrivons tous nos textes comme s'ils étaient le dernier. « Écrivons à nous nous-mêmes les lettres de nos espoirs », disait un poète palestinien. Ces bouteilles à la mer, nous savons qu'elles reviendront vers le rivage et que parfois, c'est nous-mêmes qui les ouvrirons.
Nous avons la chance d'arpenter ce rivage, nous en sommes un élément fondamental par lequel il existe. Nous sommes les laisses sur le sable toujours là et toujours différentes.
Il nous revient de dessiner les contours de notre île, avec un bâton, des petits cailloux blancs, avec un stylo. Chaque trace sera à recommencer, nous le savons. Mais chaque trace sera toujours une victoire sur le rien, le vide et l'angoisse.
La chronique s'arrête là.
Numaru 26 (austu 2005)

Un cap'articulu prò Auropa di Geniu Gherardi è un testu macagna di Didier Rey pà cundannà a famosa leggi annant'à l'aspettu "pusitivu" di u culunialismu... U numaru 26 era bè lanciatu, cù testi d'opinioni chì suvitaiani una certa attualità è i dibattiti di u tempu.
'Ssu numaru valia dinò pà u testu u più arrabbiatu di Jérôme Ferrari chì si pagaia à Onfray, "bouffeur d'imam", è pà 'ssa perula di scrittu di a liceana algeriana Yasmine, "'Mara", ricacciatu da u libru di u stessu nomu, è chì dicia l'addisperu è i sonnia d'un paesu ruttu da a guerra civili.
Salvatore Niffoi pirmittia dinò di publicà una bella cumunicazioni di soiu annant'à a lingua sarda è a so impurtanza, u so pesu in l'incuscenti di i scrittori ughjinchi di a Sardegna.
Altru articulu chì marcò a stodia di A Pian d'Avretu : u lucidu è difinitivu "bowling for Colomba" di Pascal Génot.
Altri testi di qualità in 'ssu numaru sutt'à i signaturi di Ghjacumu Fusina, Petru Ottavi, Patricia Antona o Danielle Maoudj, è dinò una intervista di pesu cù u spicialistu di u mondu arabu Bruno Etienne.
Numaru 25 (aprili 2005)

Era Ghjuvan Claudiu Acquaviva u gran tistimoniu di 'ssu numaru. Una frasa forti di l'intervista sbuttaia in cuprendula : "La défense d'une identité passe plus par l'identité que par sa défense...".
Altra invitata di quiddu numaru : a puetessa siriana Maram al-Masri, cù un' intervista rializata da Hélène Mamberti.
Nova prisenza in A Pian d'Avretu : Marie-Jeanne Nicoli chì parlaia di i vinti anni di u Théâtre Point, è Ghjacumu Fusina facia un ristornu in a rivista deci anni dopu pà parlà di u filmu "Le Silence".
Dui altri cullaburatori arrichiani i pagini di u trimestriali cù i so cuntribuzioni inediti : Sylvain Gregori (Identité et Résistance corse) è François Renucci (Vu d'ici).
Numaru 24 (ghjinnaghju 2005)

José Bové è Gilles Luneau, chì viniani di publicà "pour la désobéissance civile", invitaiani i littori à dissubbidiscia mentri a so intervista in u numaru 24. Ma puri a nova incetta viaghjaia menu versu i stradi di l'indiatura, è più versu quissi di a storia (Francis Arzalier) o di u racontu di vita (Frédéric Damm par esempiu chì parlaia d'una "ambivalence identitaire"). Altri signaturi novi, incù Huges F.J. Rolland, Danièle Maoudj o Pierre Lepidi, ci purtaiani piuttostu versu i spondi d'una cultura sempri cuntruvirsata.
I cronichi literarii erani dinò particularmenti divirsificati in quiddu numaru, cù i sguarda di Bernard è Marcu Biancarelli, Geniu Gherardi, Filippu Antonetti, Ghjuvan Maria Arrighi è Paulu Desanti annant'à opari di Corsica, Sardegna, Algeria o Irlanda.
Numaru 23 (uttrovi 2004)

U numaru 23 vidia una longa intervista di l'universitariu è circadori Alain Montandon, à l'occasioni di a surtita di u "livre de l'hospitalité". A tematica di l'intervista pirmittia dinò à Maria Petra Valli è Paul Filippi, in dui articuli di fundu è un cap'articulu, d'intarrugassi è di rivultassi contr'à a cuddata misurata d'atti razzisti in Corsica.
Ingagiatu 'ssu numaru, à parichji nivedda, postu chì Bernard Biancarelli daghjia anch'iddu un avvisu intrevu par raportu à a pussibli estradizioni di Cesare Battisti, è chì Geniu Gherardi briunaia altu è forti i so spiranza di veda John Kerry vincidori di l'elezzioni americani... "O tempora o mores", avaria dittu u piratu neru in Asterix.
Riccu dinò in i righjistri di a linguista è di a literatura quiddu numaru 23, cù articuli o criazioni alti di Ghjuvan Maria Arrighi, Yves Goulm o Maddalena Rodriguez-Antoniotti" (Le "destin méditerranéen de Joseph Conrad).
dimanche 3 mai 2009
Numaru 22 (luddu 2004)

U numaru 22 vidia u scrittori di a Martinica Raphaël Confiant invitatu à sprimasi in i culonni di a rivista. Jacques Bayle participaia à u grossu cartulari cuncirnendu u criatori antigliesu.
Altri scritti da rimarcà in 'ssu numaru : un "manifeste de la corsitude" di Max Caisson o "un cliché dans la gueule" di Jérôme Ferrari.
Signatura inedita in A Pian d'Avretu : Guidu Benigni, chì prisintaia u libru "La Corse, une île et le monde" di Charlie Galibert.
Strattu : "J'ai pourtant le souvenir d'une histoire qu'on racontait dans ma famille. Un jour, un de mes ancêtres est rentré chez lui et il a trouvé un mot déposé sous une pierre devant sa porte. C'était un bandit du coin qui l'expropriait. Il lui donnait une semaine pour quitter sa maison, avec sa femme et ses enfants, comme ça, sans raison. Il n'a même pas daigné se déplacer pour le menacer dans les règles, non, il a juste écrit trois mots. Qu'est-ce qu'a fait mon ancêtre ? Il n'a pas décroché son fusil, il n'est pas allé se réfugier dans le maquis, il n'a pas essayé de laver son honneur. Il a pris sa femme et ses enfants et il a déguerpi comme le dernier des pauvres types qui n'avait pas lu Colomba et qui n'était pas au courant qu'un Corse sacrifie tout à la passion de l'honneur. Longtemps, j'ai eu honte de cette histoire, honte de ce vieil homme mort depuis longtemps. C'est que moi-même, j'étais complètement mériméisé. J'imaginais la Corse comme une espèce de Disneyland de la vendetta. J'avais des indignations à l'envers. J'en voulais à mon ancêtre, qui savait comme le savent les pauvres gens que c'est perdu d'avance, qu'il faut s'incliner devant la cruauté humaine comme devant une fatalité naturelle, qu'il n'y a pas de honte à sauver la vie de ceux qu'on aime, fût-ce au prix d'une fuite devant les menaces d'un fils de pute dont j'espère qu'il est mort comme il le méritait, comme un chien. Je ne sais pas si cette histoire est exacte mais je suis sûr qu'elle est vraie." Jérôme Ferrari, Un cliché dans la gueule.
Altri scritti da rimarcà in 'ssu numaru : un "manifeste de la corsitude" di Max Caisson o "un cliché dans la gueule" di Jérôme Ferrari.
Signatura inedita in A Pian d'Avretu : Guidu Benigni, chì prisintaia u libru "La Corse, une île et le monde" di Charlie Galibert.
Strattu : "J'ai pourtant le souvenir d'une histoire qu'on racontait dans ma famille. Un jour, un de mes ancêtres est rentré chez lui et il a trouvé un mot déposé sous une pierre devant sa porte. C'était un bandit du coin qui l'expropriait. Il lui donnait une semaine pour quitter sa maison, avec sa femme et ses enfants, comme ça, sans raison. Il n'a même pas daigné se déplacer pour le menacer dans les règles, non, il a juste écrit trois mots. Qu'est-ce qu'a fait mon ancêtre ? Il n'a pas décroché son fusil, il n'est pas allé se réfugier dans le maquis, il n'a pas essayé de laver son honneur. Il a pris sa femme et ses enfants et il a déguerpi comme le dernier des pauvres types qui n'avait pas lu Colomba et qui n'était pas au courant qu'un Corse sacrifie tout à la passion de l'honneur. Longtemps, j'ai eu honte de cette histoire, honte de ce vieil homme mort depuis longtemps. C'est que moi-même, j'étais complètement mériméisé. J'imaginais la Corse comme une espèce de Disneyland de la vendetta. J'avais des indignations à l'envers. J'en voulais à mon ancêtre, qui savait comme le savent les pauvres gens que c'est perdu d'avance, qu'il faut s'incliner devant la cruauté humaine comme devant une fatalité naturelle, qu'il n'y a pas de honte à sauver la vie de ceux qu'on aime, fût-ce au prix d'une fuite devant les menaces d'un fils de pute dont j'espère qu'il est mort comme il le méritait, comme un chien. Je ne sais pas si cette histoire est exacte mais je suis sûr qu'elle est vraie." Jérôme Ferrari, Un cliché dans la gueule.
Capitan' Corsica (Filippu Antonetti)
Capitan' Corsica hè sciutu da u ciarbeddu d'Antonetti pà spirità A Pian d'Avretu da u numaru 21 à 27.
Li piaci à piddassila à l'oziu è à sfidà u francisumu praputenti. Ma di i volti hè ancu à una certa sbuffitera di i Corsi ch'iddu pò lampà i sgrinfiati.
Hè di suchju nosciu, Capitan' Corsica, senza cuntesta, ma hè dinò di 'ssi spezii di gintilomini di furtuna di i BD di tandu. O micca. Po' dassi ch'e ni facciu troppu.
Numaru 21 (aprili 2004)

Trimestriali, u novu Pian d'Avretu invitaia u sturianu Nicolas Bancel à l'occasioni di a so vintunesima paruzioni. A tematica scelta da a squatra di ridazzioni era a culunizazioni, è certi testi pruvuconi a pulemica in i micrucosmi ("Altercolonialistes" di M.Biancarelli).
Da u stranieri vensi dinò a cuntribuzioni magnifica di a ghjovana Daya Chikhi, eleva di u liceu internaziunali d'Algeru, cù u testu "le Sacré-Coeur. Da rimarcà dinò in 'ssu numaru u principiu di i cronachi di Geniu Gherardi, "e centu Corsiche"o i primi critichi di Paulu Desanti.
Infini, Filippu Antonetti, sia pà a scrittura, sia pà u disegnu, facia valè u so talentu d'artistu cunfirmatu, è Capitan' Corsica cumminciaia tandu à spirità i pagini di a rivista.
Numaru 20 (ghjinnaghju 2004)

Più di ottu anni duviani passà nanzi chì u sonniu di ripiddà u cursu di l'evenimenti si poschi rializà. Di ghjinnaghju 2004 u numaru 20, quantu volti bramatu, surtisti infini. À purtallu ùn era più Embiu di Quinci, ma u novu associu A Pian d'Avretu, aiutatu da l'edizioni Albiana.
Di l'anziani scagni di ridazzioni erani prisenti Marcu Biancarelli (chì ripiddaia quì a dirizzioni), Maria Petra Valli, Petru Ciabrini, Didier Rey è Stefanu Cesari. D'anziani cullaburatori com'è Aliveri Santoni, Bernard Biancarelli o Ghjilormu Luciani erani dinò à l'appuntamentu, à tempu à Ghjuvan Maria Arrighi chì vinia à arricà una participazioni di qualità.
Articuli di fundu, d'opinioni, ma dinò critichi literarii, riflissioni o intervisti cumpuniani a sunta d'una rivista muderna, curata, chì si vulia oramai, micca di criazioni, ma annant'à a criazioni, è sempri di a libartà d'opinioni.
U prima invitatu di 'ssa nuvella formula fù u scrivanu sardu Marcello Fois, è i cuntribuzioni di Jérôme Ferrari, Karim Ghiyati o Yves Goulm vensini à rialzà dinò un insembu chì, oramai, si scrivaria in corsu è in francesu. Una ghjurata nova era stata vulsuta da a squatra di ridazzioni, chì vinia à cunsacrà una rinascita aspittata da monda.
Numaru 19 (ghjunghju 1995)
In un cuntestu puliticu grevu, è in un ambienti di frustera evidenti di l'associu Embiu di Quinci (Marcu Biancarelli, Didier Rey è d'altri membri aviani datu a so dimissioni pocu nanzi), a rivista riicisti à prupona un ultimu numaru di ghjunghju 1995.
Si vulia cunsacratu in tuttu à a criazioni, ed era forsa una bedda manera di compia un travaddu chì s'era vutatu in 'ssu sensu quì, ma chì avia affirmatu dinò una libartà d'opinioni difficiuli à ottena mentri l'anni trubulati chì a Corsica cunniscia tandu. A criazioni sola com'è attu ultimu di libartà, era un beddu prugrammu nanzi di spinghjasi pà un beddu pezzu...
Mintuvaremu quantunca i cuntribuzioni di novi cullaburatori pà 'ssu numaru 19, ultimu d'una prima ità di a rivista : Ghjuvan Dumenicu Seta, Carlu Castellani, Ghjacumu Fusina, Rinatu Coti, Ghjuvan Carlu Papi, Rinatu Biancarelli, Michele Frassati, Maddalena Rotily Forcioli, Ghjuvan Claudiu Morati, Marcellu V. Acquaviva, Mado Mozziconacci, Ghjaseppu Quastana.
L'associu pà mora, una stodia si cumpiia, è un libru si chjudia.
Pà un tempu longu.
Numaru 18 (ghjinnaghju 1995)
Sempri cù Petru Ciabrini à a dirizzioni, ma avali cù Arnestu Papi com'è capu ridattori, A Pian d'Avretu cunsacraia un numaru novu à a tematica di a caccia, cù un sughjettu riccu rializatu pà u più da u novu capu di ridazzioni.
Vultatu à u furmatu anzianu di 36 pagini, 'ssu numaru si cumplittaia d'una criazioni ricca cù signaturi abituali (Olivier Ancey, Cameddu Canonici, Marcu Biancarelli, Alanu Di Miglio, Didier Rey, ecc.).
Ma u fattu maiori era forsa a publicazioni d'un testu di ricusu di a viulenza da l'associu Embiu di Quinci. Eramu mentri l'anni di piumbu è i cunflitti trà naziunalisti adulaiani a Corsica. Dopu à una inguirnata sanguinosa, l'associu ni chjamaia à una presa di cuscenza, è à a presa di parola di u mondu culturali è intellettuali : "Di puntu à u piriculu, a Corsica ùn devi micca, 'ssa volta dinò, mancà l'appuntamentu incù a storia, si di nò allargarà a lista di i paesa vinti da a "bestia". I Ciciliani a sani bè ciò ch'iddu li costa, à un mumentu, d'essa stati spiccati è muti di punta à a barbaria". A dicisioni di publicà 'ssu cumunicatu fù presa mentri a riunioni a più tesa di l'associu, è i riazzioni i più viulenti ùn vensini micca da u mondu puliticu, ma... da certi intellettuali chì 'ssa chjama avaria pussutu cuncirnà. Ghjà s'annunciaia, forsa, a missa à u chjodu di a rivista.
Numaru 16-17 (luddu 1994)
U numaru duppiu chì siguitò fù cunsacratu à a guerra di 1914-18. Un sughjettu storicu sutt'à a dirizzioni di u maestru di cunfarenza di l'università Filippu Pesteil, cù articuli di Maria Petra Valli, Marcu Biancarelli è Didier Rey.
Si vultaia dinò in 'ssu numaru annant'à i ghjurnati di a puisia di Portivechju, cuurganizati da Embiu di Quinci è u CACEL, è i testi di u cuncursu si vidiani publicati (u testu vincidori d'Olivier Ancey, ma dinò i puemi di Cameddu Canonici, Stefanu Cesari, Sonia Moretti, Bruno Susini, Ghjuvan Cristofanu Angelini, Paulu Santu Pariggi, ecc.).
Fù dinò in 'ssa paruzioni ch'idda fù palisata à l'opinioni una falsa lettara d'amori di Pasquali Paoli à Boswell. A rivilazioni di i custumi libertini di u Generali duvia fà u ghjiru di a Corsica... certi ci credini sempri ancu avali !
Numaru 14-15 (ghjinnaghju 1994)
Pà u numaru spiciali ballò corsu si passò da 36 à 52 pagini, è u cumitatu ridazziunali scelsi di prupona dui numari duppii pà l'annata 1994. Cussì u cartulari prupostu fù di i più ricchi, cù articuli è sughjetti rializati annant'à a tematica di u ballò da Didier Rey, Michele de Gentili o Ulivieru Santoni. U cap' articulu era à cura di Marcu Biancarelli, chì rivinia annant'à l'evenimenti sempri prisenti di Furiani : "Dui anni dopu, nimu hà ricunnisciutu i so rispunsabilità in quissu affaracciu, è u scappa scappa in avanti pari di regula, imbruttenduci di manera irreversibili... In u frattempu, ci hè un silenziu chì s'hè fattu. Un silenziu chì pesa com'è una cundanna annant'à no tutti. Hè u silenziu di u Cullittivu di i famiddi 'lli vittimi. U silenziu di i ghjusti". Più luntanu, in un di i più beddi articuli publicati in A Pian d'Avretu ("Sisiffu è u ballò corsu"), Ulivieru Santoni pudia arricà u puntu di vista di u filusoffu in quant'à u sughjettu trattatu : "Pà piddà d'assaltu a maladizzioni è lampà a sfida à l'ingrati Dii, ci saria po' vulsutu à essa un toru salvaticu è praticu à bastanza, omu di furtuna, chì com'è ind'è Chestov, avaria accirtatu : ùn ci vultemu à Diu chè par uttena l'impussibuli. In quant'à u pussibuli, bastani l'omini".
In i parti di a criazioni o di a riflissioni nasciani dinò i cuntribuzioni d'Olivier Ancey, Ghjuliu Racon o Ghjilormu Luciani ("i radichi di a viulenza in Culumbia").
Numaru 13 (uttrovi 1993)
U numaru 13 vidia un cambiamentu à a testa di u cumitatu ridazziunali, postu chì, dopu à Marcu Biancarelli, Petru Ciabrini piddaia a dirizzioni di a rivista. L'anzianu dirittori accupaia iddu una pusizioni di capu ridattori è Didier Rey, Vincenti Tramoni, Cameddu Canonici è Aliveri Merlini custituiani u restu di u cumitatu di littura.
Al dilà di 'ssi mudificazioni, a tematica di u numaru era dinò una volta marcata da l'evenimenti tragichi di u mumentu, è i testi erani cunsacrati à a cippata viulenti di u 31 d'uttrovi, chì avia fattu parichji vittimi in Corsica. Arnestu Papi è Battistu Rocca Serra rivinia annant'à 'ssi doli, è Petru Ciabrini, in un cap' articulu impignatu, rifusaia di cunfurtà dinò a fatalità di 'ssi danni, è mittia torra in accusazioni u suttisviluppu è i puteri publichi : "Oghji, un annu è mezu dopu à u 5 di maghju, ci sò i ziteddi chì si troncani u coddu in certi sali di sport municipali ind'hè ch'iddu piovi com'è fora, ci sò i bastimenti pà i studianti custruiti i pedi in u fiumu, è ci sò certi trasporti publichi chì viaghjani incù cundizioni di sicurità d'un antru seculu. Ma ùn vi ni feti, à parta da dumani, tuttu hà da cambià... Intantu... chì Diu ci priservi di l'acqua currenti è di u focu ardenti".
Da rimarcà dinò in 'ssu numaru i primi cuntribuzioni di Vincenti Tramoni, Marco Piscitelli è Anna Maria Zuria Pieracci.
Inscription à :
Messages (Atom)